Un alt copil  din Sălaj adoptat peste hotare îşi caută originile. De această dată, este vorba de o tânără, din Suedia, care s-ar fi născut în comuna Marca, în urmă cu 25 de ani. Ea a postat pe pagina „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României” un scurt mesaj în speranţa că va reuşi să-şi cunoască mama şi fraţii.

„SALUTĂRI DIN SUEDIA!! Am fost adoptată din județul SĂLAJ, România. Numele meu a fost TALPA SILVIA, născută la data de 30 decembrie 1992 în localitatea MARCA.
Trei ani mai târziu am fost instituționalizată în Leagănul de copii Cehu Silvaniei. Sunt în căutarea mamei mele biologice, TALPA ANA.
În acea perioadă locuia în MARCA și în concubinaj cu Mureșan Mihai. Din documentele mele de adopție mai reiese că am foarte mulți frați de mamă, dar nici o mențiune de numele și vârstele acestora. Îmi doresc foarte mult să îi cunosc!! Vă rog foarte mult să DISTRIBUIȚI anunțul meu, poate va ajunge să fie văzut și în satul meu natal și așa voi reuși a-mi cunoaște mama și frații. Mulțumesc foarte mult!!”, a scris tânăra pe reţeaua socializare.

Reacţiile la mesajul acesteia, postat sâmbătă seara, nu au întârziat să apară. Unul dintre cei care şi-au oferit ajutorul este chiar primarul comunei Marca, Ioan Şumălan. „Sunt Ioan Şumălan, primarul comunei Marca. Vă spun eu că sunteţi la un pas de a vă cunoaşte mama biologică. Mama dumneavoastră locuieşte şi acum în comuna Marca. Vreau să vă asigur de tot sprijinul şi implicarea noastră astfel încât demersul dumneavoastră să aibă finalul dorit, acea de a vă întâlni şi cunoaşte mama şi fraţii”, i-a transmis edilul.

sursa Facebook-„The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României”

 

 

Articolul precedentFinanțări nerambursabile pentru activități sportive în ”An Centenar”. Nouă asociații sportive din județ primesc 7.000 de lei pentru proiecte sportive
Articolul următorSălajul sub cod galben de frig și vijelii