Secţia de Urologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău a găzduit luni – 7 octombrie prima intervenție laparoscopică 3D, pentru o afecțiune oncologică a prostatei – ”postatectomie radicală laparoscopică 3D – live surgery”. Potrivit reprezentanţilor SJU Zalău, pacientul este un zălăuan în vârstă de 69 de ani care a fost operat de o echipă de specialişti: profesor universitar dr. Ioan Coman – şeful Catedrei de Urologie, prorector Universitatea Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj- Napoca, susținător al laparoscopiei şi chirurgiei robotice urologice în România și fostul său student, rezident, actual medic specialist urolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Zalău – dr. Ioan Bogdan Juravle. Începând culuna noiembrie acest tip de intervenție specifică chirurgiei laparoscopice, minim invazive, destinată patologiei benigne și maligne a tractului urinar, cancer prostatic, renal și vezical, va fi disponibilă pentru pacienții SJU din Zalău.

Echipamentul medical, un sistem complet turn laparoscopie cu sistem video HD 3D, inclusiv componentele specifice, cu o valoare de peste 797.000 de lei, peste 169.000 de euro, a fost achiziționat în acest sens. Conform reprezentanţilor SJU Zalău, în ultimii doi ani, aproximativ o treime din pacienţii spitalizaţi la Compartimentul de Urologie din cadrul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ au fost încadraţi în sfera patologiei benigne și maligne a tractului urinar menţionat. Cu o importanță deosebită, mai ales în chirurgia urologică minim invazivă, echipamentul medical menționat, sistem complet turn laparoscopie cu sistem video HD 3D, aduce atât pacientului, dar și medicului, multiple beneficii care se referă pe de o parte, la o mai mare siguranță și precizie a intervenției chirurgicale (medicul având posibilitatea vizualizării organelor asupra cărora intervine într-o a treia dimesiune, fiind preluate imagini video ale acestora, cu atât mai important fiind acest beneficiu cu cât spațiul în interiorul corpului uman aferent sitemului urinar – micul bazin – este mult restrâns față de cele ale altor sisteme sau organe). Pe de altă parte, echipamentul permite o intervenție chirurgicală puțin invazivă. De asemenea, graţie echipamentului timpul necesar intervenției este mult redus față de intervențiile clasice şi pacientul are beneficiile unei recuperări post operatorii mult mai rapide, un avantaj, de altfel și în reducerea costurilor de spitalizare pentru unitatea spitalicească. Compartimentul de Urologie din cadrul SJU Zalău, numără o echipă medicală formată din trei medici specialiști: dr. Alb Alexandra, dr. Hodor Tudor și dr. Ioan Bogdan Juravle şi 13 asistenți medicali și îngrijitori. De asemenea capacitatea secţiei este de 20 de paturi. Intervenția laparoscopică 3D de Zalău a avut loc cu ocazia primei ediţii a Zilelor Urologiei Sălăjene – eveniment cu o participare de anvergură a specialiștilor din domeniu, la Zalău, în cadrul manifestării Toamna Medicală Sălăjeană, aflată la cea de-a XIX a ediție.