În această seară, în jurul orei 20.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul IPJ Sălaj au intervenit la un accident de circulație produs la intersecția dintre Bulevardul Mihai Viteazul și strada Tudor Vladimirescu.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat de 40 de ani din municipiul Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Gară – Centru, la intersecția bulevardul Mihai Viteazul cu strada Tudor Vladimirescu ar fi efectuat un viraj la stânga și a intrat în coliziune frontală cu o mașină condusă de un tânăr de 34 de ani, tot din Zalău. În urma impactului, acesta din urmă a fost proiectat într-un alt autoturism care circula regulamentar în spatele lui.

Trei persoane, o tânără de 34 de ani și doi copii de 5 luni, respectiv 7 ani, pasageri în mașina condusă de tânărul de 34 de ani, au fost transportați la spital, pentru investigații. Ulterior s-a prezentat la unitatea medicală pentru consult și tânărul.

Cei trei participanți la trafic au fost testați cu alcooltestul. În cazul tânărului a rezultat o alcoolemie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celorlalți doi, rezultatele au fost negative.

De asemenea, bărbatului de 40 de ani i-a fost solicitată și testarea cu aparatul DrugTest, însă a refuzat acest lucru, fiind transportat la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

Polițiștii au intocmit dosar penal  pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentUcraina este MAREA CÂȘTIGĂTOARE a Eurovision 2022. Pe ce loc s-au clasat România
Articolul următorCFR Cluj a câştigat al cincilea titlu consecutiv. Victorie cu CS Universitatea Craiova, în penultima etapă a play-off-ului