Peste 70 de sacțiuni contravenționale, în valoarea de circa 200.000 de lei, au fost aplicate, de polițiști, administratorilor de drumuri, de la începutul acestui an.

Pe lista acestora se află și cei din județul Sălaj, care au fost sancționați, în cadrul unei acțiuni desfășurate la nivel național care a vizat modul în care sunt îndeplinite obligațiile de întreținere a șoselelor publice pe timp de iarnă.

Măsurile au fost luate de polițiștii rutieri din Capitală, de cei de la Autostrăzi, precum și de polițiștii  din județele Sălaj, Satu Mare, Argeș, Bihor, Cluj, Maramureș, Alba, Arad, Gorj, Mehedinți, Mureș, Vaslui, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Giurgiu și Vrancea, potrivit unei informări a Poliției Române.

Cele mai multe dintre acestea (59) au fost date pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă. De asemenea, au mai fost sancționate și neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă, precum și nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate în Bihor (15), Dâmbovița (10) și Cluj (8).

Reprezentanții Poliției reamintesc faptul că, în conformitate cu prevederile legale, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarna, potrivit reglementarilor în vigoare.

Polițiștii vor continua acțiunile pentru diminuarea riscului rutier și vor lua, de fiecare dată, măsuri față de cei care nu respectă reglementările legale.

Articolul precedentLa Ileanda: trupul carbonizat al unui bărbat, descoperit în urma unui incendiu
Articolul următorSătmărean, dat în urmărire naţională, prins de poliţiştii din Sălaj