Premierul României, Ludovic Orban, a anunțat vineri, după o întâlnire de o oră cu președintele Klaus Iohannis că au decis împreună să declanșeze procedurile pentru organizarea de alegeri anticipate, spunând că „este cea mai bună soluție pentru România”.

Acesta a precizat că a fost desemnat un grup de lucru care se va ocupa de negocieri cu partidele pentru a întruni sprijin pentru procedura de declanașare a alagerilor anticipate.

O spun clar, președintele României și cu mine am hotărât că cel mai bine pentru România este să declanșăm alegeri anticipate”, a spus Ludovic Orban.

El a mai explicat că românii nu își mai doresc să fie conduși de PSD, care acționează „ca o frână” în Parlament.

Premierul a refuzat să răspundă la întrebarea dacă va demisiona pentru a începe procedura pentru declanșarea anticipatelor.

Românii au arătat clar la referendum, la alegerile pentru Parlamentul European, la alegerile prezidențiale, că nu mai vor PSD la putere. La ora actuală Parlamentul este dominat de PSD. Este absolut necesar ca puterea să revină la popor, astfel încât să existe un Parlament oglindă fidelă a opțiunilor actuale ale românilor, care să fructifice la maximum beneficiile apartenenței la UE și să permită o dezvoltare economică bazată pe investiții, pe inovare, pe cercetare și pe fructificarea tuturor oportunităților care există pentru România a mai spus premierul.

Articolul precedentOrban: ne dorim ca localele de anul acesta să se realizeze pe baze democratice
Articolul următorReținuți pentru tâlhărie