Florin Iordache, manager în cadrul multinaţionalei Silcotub Tenaris, este propunerea organizaţiei judeţene a PLUS Sălaj pentru funcţia de primar al municipiului Zalău, acesta anunţându-şi candidatura luni, printr-o postare pe o reţea de socializare.

„Am luat decizia de a candida pentru funcţia de primar al oraşului Zalău. (…) Este timpul ca administraţia Sălajului şi a Zalăului să intre în logica de lucru a firmelor private, în care fiecare bănuţ este folosit cu eficienţă, iar fiecare persoană îşi are locul ei bine stabilit în angrenajul care conduce la rezultate şi profit. Cu toţii ne dorim \” o ţară ca afară\”, ca primă definişie a eficienţei în administraţie, dar acest lucru nu se poate realiza cu aceiaşi oameni care se joacă cu banul public după bunul plac. A venit, de asemenea, timpul să ne aplecăm cu curaj spre problemele mari de infrastructură ale oraşului, aşa cum face acasă un bun gospodar, care investeşte în trăinicia gardului şi nu în vopseaua de pe el”, susţine candidatul PLUS la Primăria Zalău, potrivit agerpres.ro.

Ştefan Iordache lucrează de 28 de ani în compania menţionată, în care ocupă în prezent funcţia de manager IT. În vârstă de 52 de ani, este căsătorit şi are doi băieţi. Începând cu iunie 2019 este preşedinte al PLUS Sălaj.

„Chiar dacă nu am făcut parte din alt partid până în 2018, toată viaţa am fost puternic poziţionat ideologic pe dreapta eşichierului politic, un susţinător constant al Partidului Naţional Ţărănesc şi un admirator al lui Corneliu Coposu şi al politicii făcute de el şi vechii ţărănişti. Sunt un susţinător convins al caracteristicilor unei economii occidentale liberale, identificate prin libera concurenţă, promovarea competenţei, transparenţa decizională şi un adversar al taxelor. (…) Oricâte idei am pune pe foaie, în final un oraş este bogat doar dacă locuitorii lui au standarde de viaţă ridicate şi venituri mari. Nu ştiu să existe vreun oraş frumos în lume unde majoritatea locuitorilor să fie săraci. Aşadar, combaterea sărăciei şi bunăstarea locuitorilor vor fi printre priorităţile noastre”, mai afirmă el, în postarea menţionată.

Pentru funcţia de primar al Zalăului şi-au mai anunţat candidaturile actualul ocupant al funcţiei, Ionel Ciunt, candidat din partea PSD, liberalul Vasile Bulgărean şi Gabriela Olar, din partea USR. Conform unor surse politice locale, între PNL, USR şi PLUS s-ar duce negocieri în vederea susţinerii comune a unui singur candidat, pentru a avea o maximizare a şanselor de a-l învinge pe candidatul PSD.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentTragedia de la Astralis, o nouă amânare
Articolul următorCovid-19 în Sălaj: 32 de persoane în carantină și 1138 în autoizolare la domiciliu