Agenții economici care încadrează în muncă elevi sau studenți, în perioada vacanțelor, pot beneficia, lunar, de un stimulent financiar în valoare de 250 de lei. Stimulentul se acordă angajatorului pentru fiecare elev și student angajat.

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj, angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă.
Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Conform sursei precizate, beneficiază de stimulentul financiar, lunar, menționat, angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza:
unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp partial și în:baza unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Nu beneficiază de stimulentul financiar:angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respective și angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioada de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.

În anul 2017, AJOFM Sălaj a acordat stimulent financiar pentru un număr de 84 elevi şi 10 studenţi angajaţi în perioada vacanţei de vară.

Angajatorii interesaţi se pot adresa pentru informaţii suplimentare la sediul AJOFM Sălaj, din Zalău.

Articolul precedentPompierii sălăjeni lucrează la foc continuu
Articolul următorDrumul istoricului Simion Bărnuţiu, spre casa surorii din Bădăcin, refăcut de un grup de credincioşi