Ansamblul „Someşul” Jibou al Asociaţiei Cultural-Educative „Someşul” Jibou a obţinut locul I la Festivalul Concurs Național de Folclor ”Mioveni”. Festivalul, prima ediţie, s-a desfăşurat în perioada 7-12 august şi a adunat peste 30 de ansambluri folclorice din întreaga ţară. În faza finală a festivalului au ajuns opt ansambluri care s-au întrecut în faţa unui juriu alcătuit din: Elise Stan- președinte, Ileana Vieru, Constantin Enceanu, Doina Virginia Stănoiu, Oancea Cătălin şi prezentator Iuliana Tudor. În cele din urmă, Ansamblul „Someşul” Jibou a obţinut locul I. ”Am fost apreciaţi, dar şi criticaţi de un juriu extrem de atent şi profesionist. Însă, până la urmă, se pare că am impresionat prin: originalitate, implicare, atitudine, dragoste faţă de dans şi personalitate.

Pentru a obţine acest premiu I, toţi membrii ansamblului au făcut mari sacrificii şi au depus mult efort: fizic, psihic, financiar, transpiraţie, lucru în echipă, pasiune şi implicare”, a declarat profesorul Mihai Petriş, directorul Asociaţiei Cultural-Educative „Someşul” Jibou. Membrii Ansamblului ”Someșul” Jibou sunt voluntari și sunt instruiți de coregrafii Anghel și Doina Duşcaş.

Sursa foto: Facebook Mihai Petriş

Articolul precedentÎn această seară, o gospodărie din Poarta Sălajului a fost cuprinsă de flăcări
Articolul următorȘoferiță din Maramureș, prinsă beată la volan. Ce alcoolemie avea