Pompierii sălăjenii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” Sălaj fac un apel umanitar ”Donează sânge, oferă o şansă pentru viaţă!”. Un pompier are nevoie urgent de transfuzii de sânge. Pe această cale, fac un apel la spiritul de solidaritate al marii familii a pompierilor militari, cu convingerea că nimic nu îi împiedică să manifeste solidaritate pentru un camarad, aşa cum procedează mereu când află că viaţa îi încearcă pe semenii lor. ”Unul dintre principiile de viață ale fiecăruia dintre noi este să ne îngrijim de sănătatea noastră și a familiei noastre. Din nefericire, nu întotdeauna reușim, fapt pentru care ne confruntăm cu momente sau evenimente deosebite, care au și urmări grave. Important este ca atunci când aceste probleme sunt peste puterea și nivelul la care încă le putem rezolva singuri, să cerem sprijin și să ne lăsăm ajutați de ceilalți. Într-o astfel de situație se află si Col. ( R) COCERHAN Vasile Ilarion care a fost diagnosticat cu pancreatită acută, litiază biliară și insuficiență renală”, se arată în apelul umanitar ISU Sălaj. În momentul de față ofițerul pompier se află internat la spitalul Județean de Urgență ”dr. Fogolyan Kristof” din municipiul Sfântu Gheorghe , judeţul Covasna – Secția Anestezie și Terapie Intensivă și face zilnic dializă.
”Camaradul nostru are nevoie de transfuzie de sânge, iar pe această cale vă adresăm rugămintea de a-l sprijini prin donare de sânge . Nu contează grupa sanguină, trebuie doar specificat numele Cocerhan Ilarion – Centrul de Transfuzie al municipiului Sf. Gheorghe. În numele familiei, le mulţumim anticipat celor care îl vor ajuta pe camaradul nostru în acest moment de grea cumpănă”, se arată în mesajul pompierilor sălăjeni.
Ofiţerul pompier și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomița .

Articolul precedentZalău: Patru artiști în lemn sculptează personaje de poveste, în grădina Colegiului Naţional „Silvania”
Articolul următorIncendiu într-o gospodărie din Sub Cetate. Proprietarul a suferit un atac de panică