Aproape 700 de metri cubi de materiale lemnos a fost confiscat de la începutul lunii iulie, de către polițiștii sălăjeni, în urma unui control efectuat la sediul unui ocol silvic. Valoarea lemnului trece de 100.000 lei.

 

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Sălaj au efectuat control la sediul unui ocol silvic din județ în urma căruia s-au constatat mai multe nereguli.

„În urma controlului, s-au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea contravalorii cantității de 683,54 metri cubi de material lemnos din diverse specii, în valoare totală de 100.717,88 de lei”, a precizat Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

 

FOTO: ARHIVĂ

 

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentJudețele din Transilvania și Maramureș, sub COD GALBEN de CANICULĂ
Articolul următorBilanț coronavirus 13 iulie: 51 de cazuri noi și 4 decese