Un tânăr de 21 de ani, din comuna Sâg, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni pe raza comunei a fost reținut de polițiști, miercuri, 13 martie 2019. Cel în cauză a fost arestat preventiv.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, cercetările efectuate de polițiștii Postului de Poliție Sâg au stabilit că tânărul a distrus, la sfârșitul lunii noiembrie 2018, un autoturism ce aparținea unui administrator al societății comerciale, de pe raza comunei, pe motiv că nu a fost servit cu băuturi alcoolice în afara orelor de program.

Activitatea infracțională a tânărului a continuat și în anul 2019. În data de 6 martie 2019, pe fondul consumului de alcool și-a incendiat locuința. În noaptea de 11 spre 12 martie 2019, a pătruns prin efracție (a spart un geam) într-o altă societate comercială de unde a sustras băuturi alcoolice și țigări, cauzând un prejudiciu de 1.000 lei. „Ultimul act material a fost comis în noaptea de 12 spre 13 martie a.c. Acesta a pătruns într-o anexă gospodărească ce aparținea unei femei din comună și a sustras un motofierăstrău, în valoare de 1700 lei, care a și fost recuperat de polițiști”, au precizat oamenii legii.

În baza ordonanței de reținere emisă de polițiști, cel în cauză a fost reținut în dimineața zilei de miercuri, iar în cursul zilei a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și furt calificat. Pe numele tânărului, instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia.

Articolul precedent15 martie – Ziua Maghiarilor. Pe bulevard, circulaţie restricţionată
Articolul următorLa Casa Judeţeană de Pensii Sălaj se eliberează prima serie de bilete din acest an