Cel puțin patru persoane au murit și alte șase au fost rănite în orașul Fresno din statul american California în urma unui atac armat, informează Mediafax.

Un bărbat încă neidentificat a intrat în curtea unei case în care victimele urmăreau un meci de fotbal și a deschis focul, a declarat Michael Reid, adjunctul Poliției din Fresno.

Potrivit autorităților, cele patru victime aveau vârste cuprinse între 25 și 30 de ani. Persoanele rănite au fost transportate la spital și se află în stare stabilă.

Michael Reid a mai informat că aproximativ 35 de persoane se aflau în casa respectivă în momentul atacului și până în acest moment nu există indicii potrivit cărora atacatorul și-ar fi cunoscut victimele.

Nu există momentan informații despre atacator, iar autoritățile vizionează imaginile filmate de camerele de supraveghere din apropiere pentru identificarea acestuia.

Articolul precedentPompierii sălăjeni, locul I la Campionatul de volei „Cupa A.S.P.R”- ediția 2019
Articolul următorTineri din Hida, cercetați pentru furt calificat