Pompierii sălăjeni din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” Sălaj au fost solicitaţi să intervină astăzi, 15 – octombrie, în decursul a câtorva ore, la şase incendii de vegetaţie uscată în localitățile: Haşmaş, Lompirt, Surduc, Jibou – în apropierea şoselei de centură,în cartierul Ortelec şi pe un teren situat pe strada Lupului din Zalău. Incendiile au fost cauzate de utilzarea focului în spaţii deschise, lucrări de igienizare, lăsate nesupravegheate şi necontrolate. Potrivit reprezentanţilor ISU, cetăţenii trebuie să ţină cont de faptul că lucrările de ardere se pot face numai după obţinerea” Permisului de lucru cu focul” de la primăria pe raza căreia se va efectua arderea și doar în anumite condiții, care pot fi aflate autoritățile locale. Astfel, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se face cu respectarea unor prevederi generale şi anume: condiţii meteorologice fără vânt;colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi a căror ardere să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie pe o suprafaţă de 5 m în jurul fiecărei grămezi; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; supravegherea permanentă a arderii; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii. De asemenea, potrivit sursei citate, arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maxim 10 ha, prin fâşii arate; izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea până la finalizarea arderii cu personal de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea pentru suprafeţe mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; asigurarea, în cazul suprafeţelor mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire. Pompierii avertizează că pe tenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

Articolul precedentPeste 100 de şoferi prinşi la volan sub influenţa alcoolului
Articolul următorLa Centrul de Cultură şi Artă, expoziţia Simpozionului Internaţional de Arte Vizuale ”Arta în Grădină”