Cunoscutul atlet și ziarist zălăuan, Monel Sabou a obținut locul 21 în clasamentul general la un concurs de alergare pe șosea, distanța 10 km, respectiv locul 1 la categoria de vârstă 35-39 de ani. Concursul s-a desfășurat peste ocean, în SUA, la Chicago. Organizat în cursul acestei luni, duminică – 12 august, competiţia a adunat peste 4.200 de concurenţi, majoritatea componenţi ai echipelor de atletism universitare, concurenți din statul Illinois, dar şi din alte state învecinate. Startul a fost dat de un cunoscut actor American, Bill Murray, iar competiția a reprezentat un bun test și totodată un antrenament, pentru cursa ”Chicago Marathon” programată în data de 7 octombrie 2018. Potrivit atletului, ”Chicago Marathon” este o cursă organizată în scopuri caritabile, în cadrul căreia se strâng fonduri pentru bolnavii de cancer și lupta împotriva cancerului, la care zălăuanul va alerga. ”Obiectivul a fost de 1.500 de dolari, iar cu şase săptămâni înainte de încheierea datei până la care de poate dona, 26 septembrie, am strâns 1.695 de dolari. Deci, peste ceea ce mi-am propus iniţial”, ne-a declarat Monel Sabou. Până la ”Chicago Marathon”, din 7 octombrie, Monel va alerga şi în cursa de semimaraton, programată pe 23 septembrie, tot la Chicago.
După competiţia de antrenare, la care a obţinut locul 1 la categoria de vârstă 35-39 de ani, Monel a declarat: ”Mândru că sunt român! Locul 21 general, locul 1 categoria 35-39 de ani! Greu de obținut o clasare în top 10 într-o cursă cu tineri studenți din Illinois și statele învecinate. Oricum eu nu mi-am propus decât să fac un antrenament de tempouri în cadrul unei competiții. Mulțumesc celor care s-au gândit la mine și vă promit o clasare mult mai bună în cursa de semimaraton programată pe 23 septembrie.

Articolul precedentAstăzi la Zalău: spectacol de improvizație cu trupa Silver! Intrarea gratuită
Articolul următorCristelec: Un bărbat a murit în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa