Doi sălăjeni, în vârstă de 41, respectiv 47 de ani, au căzut de la o înâlţime de aproximativ patru metri. Cei doi se aflau pe o schelă montată pentru construirea unei hale. Incidentul s-a petrecut în dimineaţa zilei de luni, 15 octombrie, în Satu Mare, în cartierul Sătmărel.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare,citat de realitateadesatumare.net, doi bărbați din județul Sălaj, de 41, respectiv 47 de ani, care lucrau la construcția unei hale aparținând unei ferme de porci, au căzut în gol, după ce schela pe care se aflau s-a dezmembrat. Sălăjenii au suferit răni grave şi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare. Polițiștii și inspectorii ITM au demarat cercetări pentru a stabili condițiile în care a avut loc incidentul.

Articolul precedentAccident rutier cu o persoană încarcerată pe drumul dintre Şimleu şi Nuşfalău
Articolul următorBurse de merit pentru cei mai buni elevi din judeţ