Culoarea roşie a semaforului electric a lăsat, de la începutul acestui an, aproape 150 de şoferi fără permis de conducere.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în perioada 1 ianuarie -31 august 2018, poliţiştii rutieri au organizat 23 de acţiuni ce au avut ca scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun în situaţia în care încalcă regulile de circulaţie referitoare la semnificaţia culorilor semafoarelor electrice aflate în funcţiune.

Au fost aplicate 147 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute, în vederea suspendării, tot atâtea permise de conducere. „Având în vedere prevederile Codului Rutier, conducătorul unui autovehicul care nu respectă semnificaţia culorii roşii a semaforului electric este sancţionat cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, respectiv 4-5 puncte amendă, iar ca măsură complementară, permisul de conducere se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile”, au explicat reprezentanţii Inspectoratului.

Dacă din cauza nerespectării acestei reguli de circulaţie se produce un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, şoferul este sancţionat cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, respectiv 6-8 puncte amendă, iar permisul de conducere se suspendă pentru o perioadă de 60 de zile.

De asemenea, în situaţia producerii unui accident de circulaţie din cauza acestei abateri se întocmeşte dosar penal şi permisul de conducere se reţine până la soluţionarea cauzei.

Articolul precedentO scânteie de la un aparat de sudură a mistuit o gospodărie din Horoatu Crasnei
Articolul următorPompierii sălăjeni și-au deschis porțile pentru vizitatori