Cele cinci femei de etnie rromă, arestate preventiv la începutul lunii iunie a acestui an, după ce au furat din locuința unui bărbat din localitatea Crișeni, și-au aflat ieri, 12 decembrie, sentința. Au fost condamnate la închisoare cu executare pentru furt. Acestea vor sta după gratii între 3 ani și 4 ani și jumătate. 

Reamintim că în cursul zilei de 4 iunie 2019, Poliția a fost sesizată, prin apel la 112, despre furtul sumei de 50.000 lei și 100 euro din locuința unui bărbat din localitatea Gârcei, comuna Crișeni. „Sesizarea se referea la un autoturism, în care se aflau patru femei de etnie rromă, care a oprit în fața casei bărbatului și au ridicat capota, sub pretext că au nevoie de apă la motor.  Bărbatul s-a dus la fântână cu una dintre femei, în timp ce o alta a intrat în casă de unde a furat suma de bani. Autovehiculul a fost dat în atenție la nivel national”, au explicat reprezentanții Poliției Sălaj.

Potrivit acestora, prezența în trafic a mașinii a fost sesizată de către un agent de poliție din cadrul IPJ Sibiu, aflat în timpul liber pe raza localității Călinești, județul Vâlcea. Polițistul a pornit în urmărirea autovehiculului, apelând, în același timp, numărul unic de urgență 112. Mașina a fost oprită în orașul Călimănești, de către polițiști din cadrul IPJ Vâlcea.

În urma verificărilor s-a constatat că în mașină se aflau cinci persoane de etnie rromă, toate femei, iar în urma controlului efectuat în interiorul autovehiculului, au fost identificate sumele de bani sustrase, precum și alte bunuri.

Cele cinci femei au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în 6 iunie.

Articolul precedentPrimăria Zalău, premiată în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România
Articolul următorALERTĂ! Medicamentul Debridat, retras de pe piața românească