Doi minori, bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie au fost prinşi, joi de poliţişti.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au identificat, joi, 14 martie 2019, doi minori de 15 ani, bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, faptă comisă în de 8 martie, asupra unei femei de 47 de ani, din municipiul Zalău, potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

Potrivit anchetatorilor, în 8 martie 2019, la ora 21.30, Poliția a fost sesizată prin numărul unic de urgență 112 de către o femeie din Zalău cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din municipiu, o persoană cu fața acoperită i-a smuls poșeta de pe umăr și a fugit. Femeia a opus rezistență, însă cureaua s-a rupt. În geantă se aflau acte personale, carduri bancare si o sumă de bani. În urma investigațiilor s-a stabilit că la faptă au participat două persoane, identificați ulterior ca fiind doi minori, unul dintre ei fiind complice.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Articolul precedentPoeta israeliană Aghi Mishol, născută în Cehu Silvaniei, laureată cu premiul literar ”Herbert”
Articolul următorLa Poiana Onţii: gospodărie cuprinsă de flăcări. Proprietarul, evacuat de pompieri