Autoritățile județene susțin că sunt pregătite pentru alegerile europarlamentare ce vor avea loc la acest sfârșit de săptămână. În Sălaj au fost organizate 312 secţii de votare, pentru un număr total de 197.200 de alegători, fiind tipărite 650.760 buletine de vot (un tip pentru alegerile europarlamentare şi două tipuri pentru referendum).

„Suntem pregătiţi pentru acest scrutin electoral”, a precizat prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, miercuri, 22 mai, în cadrul conferinţei de presă în care a prezentat stadiul pregătirilor şi principalele date privind alegerile europarlamentare şi referendumul organizate duminică, 26 mai.

Potrivit declarațiilor făcute de prefect, pentru o bună desfăşurare a procesului electoral, a fost asigurată instruirea primarilor și secretarilor unităților administrativ teritoriale din județ, precum și a președinților și locțiitorilor secțiilor de votare, cu privire la sarcinile ce le revin.

Totodată, Florin Florian a adăugat faptul că peste 1.000 de cadre din structurile Ministerului Afacerilor Interne asigură menţinerea ordinii publice la secţiile de votare, dar şi siguranţa transportului materialelor electorale, alături de alte acţiuni specifice.

Articolul precedentSubvenţii pentru angajatorii care desfășoară programe de ucenicie sau stagii profesionale
Articolul următorBilanțul inundațiilor în Sălaj. Care sunt localitățile afectate