”Ziua de 13 Septembrie” este un reper major din istoria armei, prilej cu care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Porolissum” al județului Sălaj a organizat şi desfăşurat o serie de activităţi. Un ceremonial festiv a avut loc, joi – 13 septembrie, în sala ”Porolissum” a Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene, ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi Ministerul Apărării Naționale (MApN), reprezentanţi ai instituţiilor cu care ISU colaborează, dar și cadre ale Inspectoratului. În cadrul evenimentului s-au dat citire mesajelor: MAI, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), reprezentanții autorităților locale și inspectorul șef al ISU ”Porolissum” Sălaj. De asemenea, a fost prezentat un scurt istoric al pompierilor sălăjeni și au fost avansați în grad, înainte de expirarea stagiului minim în grad, un ofiţer şi cinci subofiţeri. Au fost acordate diplome de mulţumiri şi felicitări unor cadre care s-au remarcat pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu; s-au acordat diplome de onoare din partea publicaţiei ”Agenda Pompierului”, dar și diplome pentru patru voluntari ISU care au absolvit cursul de prim-ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare. Activitatea desfășurată la Zalău cu ocazia Zilei pompierilor a mai inclus și prezentarea unor scrisori de mulţumire a unor inspectorate judeţene la care pompierii sălăjeni au intervenit în sprijin și premierea activităţilor sportive la minifotbal, respectiv volei din cadrul competiţiilor „Cupei 13 Septembrie”.

În acest an centenar se împlinesc 170 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii în care pompierii bucureşteni conduşi de bravul căpitan Pavel Zăgănescu alături de alte structuri militare au înfruntat armata otomană pentru apărarea idealurilor revoluţiei din anul 1848.

Articolul precedentUn pompier din Sălaj, desemnat ”Salvatorul anului”
Articolul următorLa Zalău – o nouă ediţie a „Zilelor Siguranţei Rutiere”