S-au produs cu 12,5 la sută mai puţine accidente, în cursul anului 2018, pe raza judeţului Sălaj, numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu 25 la sută, însă numărul persoanelor decedate a crescut cu 43 la sută.

„În scopul combaterii principalelor cauze generatoare de accidente şi a creşterii gradului de disciplină rutieră, în anul 2018 au fost organizate şi desfăşurate 771 acţiuni, la care au fost angrenate şi celelalte instituţii abilitate”, se precizează în raportul de evaluare a activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj în anul 2018.

Potrivit sursei citate, în funcţie de cauzele producerii, pe primul loc se situează viteza neadaptată la condiţiile de drum, nerespectarea regulilor de circulație de către bicicliști constituie a doua cauză, în timp ce neacordarea priorității de trecere pietonilor este pe locul 3.

În perioada de referinţă, au fost constatate şi 34.406 contravenţii, îndeosebi pentru depăşirea limitei legale de viteză, abateri săvârşite de către pietoni, biciclişti, mopedişti și căruţaşi, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru abateri contravenţionale grave, sancţionate de lege şi cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, au fost reţinute, 1.838 permise de conducere.

De asemenea, pentru conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, inspecţie tehnică periodică expirată sau fără poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, au fost retrase, până la remedierea cauzelor, 485 certificate de înmatriculare.

Articolul precedentPrivaţii caută mână de lucru. Peste 200 de oferte disponibile
Articolul următorCadastrare gratuită pe bani europeni în 27 de comune din Sălaj