Leul recuperează terenul la cursul BNR de joi, după ce EURO a crescut puternic pe piaţa interbancară în ultimele 24 de ore. A depăşit pragul de 4 lei şi 80 de bani, iar economiştii avertizează că această tendinţă de depreciere va continua şi chiar va începe să devină una relevantă, arată realitateafinanciara.net.

Potrivit aceleiaşi surse, Banca Națională a României (BNR) a anunțat joi un curs în scădere pentru euro: după aprecierea pe interbancar de ieri seara, azi cursul a coborât la valoarea de 4,7788 lei/euro, sub valoarea de miercuri (4,7792 lei/euro).

Potrivit BNR, explicația pentru această creștere sunt realitățile economiei românești, iar principala cauză o reprezintă deficitul bugetar.

Mai mult, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a menționat, într-o intervenție telefonică pentru Realitatea Plus, că o depreciere semnificativă a cursului s-ar putea simţi şi prin majorări de preţuri.

„A fost o creștere ceva mai puternică în cursul serii când piața londoneză si americană au fost mai active, în acest moment este o ușoară revenire (a cursului euro-leu, n.red.). Motivele probabil le știți cu toții, s-au manifestat mai acut și pe piețele internaționale până când noile influențe legate de realitățile economiei românești, vor fi percepute si redirecționate corect. Ceea ce afectează este situația deficitului bugetar”, a spus Dan Suciu.

Într-o declarație la un post TV, profesorul Mircea Coșea spune că nu exclude un atac speculativ asupra monedei naționale, însă explicația principală a deprecierii leului ține de dezechilibrele macro, în special a balanței comerciale.

Anunțurile recente făcute de ministrul Fnanțelor și de premierul Orban cu privire la deficitul bugetar de peste 4 procente din PIB, precum și datele din rectificarea bugetară au, de asemenea, un impact asupra pieței valutare.

Articolul precedentȘedință publică la ISJ Sălaj pentru repartizarea unor posturi didactice
Articolul următorPădurarii ar putea să poată deține arme letale