Acuzații grave la adresa șefulului Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu Buică, lansate de regizorul și omul de afaceri Bobby Păunescu. Acesta susține că președintele AEP ar fi semnat, cu câțiva ani în urmă, un act prin care România și Rusia să schimbe informații legate de modul de organizare a proceselor electorale.

„Șeful AEP a semnat un act cu ambasadorul Rusiei, în urmă cu 3 ani, în care există colaborare la alegeri între România si Rusia, n-am înțeles cine de la cine urma să preia metodele de alegeri. Acest protocol a fost secretizat de către Parlamentul României. deci nu putem avea acces la el, să vedem ce scrie. În 3 ani, în Parlament niciun partid n-a făcut vreun demers, cu excepția partidului lui Dacian Cioloș, care firav a încercat o interpelare pe acest subiect, dar povestea s-a stopat foarte rapid. Asta în condițiile în care șeful AEP este ales și controlat de Parlament, dar așa cum s-a mai spus, pe omul ăsta nu-l mișcă nimeni de acolo”, a afirmat Bobby Păunescu, la un post TV.

Și omul de afaceri Marius Bostan a sugerat că insituția condusă de Buică ar trebui supusă unei analize de eficiență managerială, mai ales în condițiile în care șeful AEP are un venit lunar mai mare decât al președintelui Klaus Iohannis. „Parlamentul ar trebuie să ia în discuție activitatea EEP si să analizeze problemele pe care le are chiar șeful instituției. Cred că in multe agenții sunt la conducere oameni care au fost descoperți cu declarații în favoarea Rusiei și cu activitate managerială absolut îndoielnică. e timpul unei curățenii. SĂ punem indicatori de performanță, ca la firme, fiecare minister ar trebui să facă acest lucru, acum se fac niște evaluări absolut formale. Eu sunt de acord să primească salarii de nivel înalt, dar la fel, cei care nu fac nimic, să reducem posturile.”

CITEȘTE ȘI: Bobby Păunescu: Va apărea o listă de SANCȚIUNI împotriva celor care au acționat, în țară, contra intereselor României și SUA

Articolul precedentSPECULA din Energie. Miron Mitrea: „Este sprijinită de ministrul Virgil Popescu. Știu și motivele”
Articolul următorMiron Mitrea, despre protestele URIAȘE din UE: „Solidaritatea socială în Europa a dispărut demult”. Care este principala ARMĂ a Moscovei, astăzi