Poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au desfășurat joi o acțiune în comunele Surduc şi Gârbou, pentru prevenirea și combaterea distrugerilor de culturi agricole, a pășunatului neautorizat, dar şi pentru siguranţa traficului rutier. Oamenii legii au aplicat amenzi de aproape 18.000 lei.

 

Potrivit IPJ Sălaj, pe raza localităţii Surduc au fost identificate 15 cabaline lăsate libere şi nesupravegheate, proprietarii acestora fiind identificaţi.

Din verificări a reieşit că cinci animale nu erau microcipate, iar pentru alte zece, proprietarii nu aveau documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară.

Acţiunea a avut caracter preventiv, scopul fiind acela de a informa cetăţenii cu privire la legislaţia în domeniu.

De asemenea, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.725 de lei.

Din totalul sancţiunilor aplicate, 14 au fost la HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 13 au fost aplicate pentru abateri de la normele rutiere, iar trei au făcut obiectul Legii 61/1991pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Biroului pentru Protecţia Animalelor şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj.

Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare, dau asigurări polițiștii sălăjeni.

Sursa: Realitatea de Salaj