Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că o femeie din Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe strada 22 Decembrie 1989, din municipiul Zalău, într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat în curtea unei spalatorii după care a intrat în coliziune cu un autoturism, acesta din urmă fiind proiectat într-un chioșc. 

„În urma impactului a rezultat rănirea a trei persoane. Polițiștii sunt încă prezenți la fața locului pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment”, au declarat reprezentanții Poliției Sălaj. 

Reamintim că pompierii  zălăuani au intervenit în cursul zilei de astăzi, 29 iunie, la un eveniment rutier care a avut loc pe strada 22 Decembrie 1989, fostă Crasnei, din municipiu. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” Sălaj, în accident au fost implicate două autoturisme, iar o persoană a rămas încarcerată. Persoana încarcerată a fost preluată de către echipajul de terapie mobilă intensivă. 

Articolul precedentEvaluarea Naţională, sesiunea specială. În Sălaj, un absolvent de gimnaziu a susţinut astăzi proba de Limba română
Articolul următorUna dintre persoanele rănite în accidentul petrecut, astăzi, în Zalău, a decedat