O femeie de 48 de ani, din Şimleu Silvaniei, a fost reţinută, ieri, 28 august, pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, agresiune sexuală şi participație improprie la infracțiunea de pornografie infantilă.

Potrivit DIICOT Sălaj, șimleuanca și-ar fi supus, în repetate rânduri, nepotul, în vârstă de doar 8 ani, la pedepse inumane.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei R. N. F, în vârstă de 48 de ani. În cursul zilei de astăzi, 29 august 2018, aceasta urmează să fie prezentată Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DIICOT Sălaj, în perioada în perioada ianuarie 2017- iulie 2018, doi minori în vârstă de 8 ani şi respectiv 14 ani, au fost încredințati în plasament de către Comisia Pentru Protecția Copilului, mătușii materne, inculpata R. N. F., pe considerentul că mama acestora are probleme de sănătate și nu se poate ocupa de minori întrucât necesită o serie de investigații medicale și intervenții chirurgicale. „Astfel, în data de 26.07.2018, suspectul  B. B. A., în vârstă de 19 ani, s-a prezentat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului  sesizând  faptul că  cei doi minori  care i-au fost încredinţaţi inculpatei R. N. F. spre creștere și educare  sunt supuşi la rele tratamente de către aceasta, ocazie cu care a prezentat mai multe imagini în acest sens”, se precizează în sursa citată.

Din cercetările efectuate în cauză  a rezultat faptul că  în perioada ianuarie 2017- iulie 2018,  inculpata  R. N. F  l-a supus pe minorul în vârstă de 8 ani,  în repetate rânduri, la pedepse inumane și de o cruzime ieșită din comun, în măsură să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică intelectuală și morală a acestuia. Punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice intelectuale și morale a minorului se desprinde atât din natura pedepselor aplicate menite să înjosească și să umilească minorul, cât mai ales din durata acestor pedepse și modul lor de executare pe perioade foarte lungi de timp (o noapte întreagă).

Femeia îl obliga pe minor să stea în genunchi, legându-l la gură cu un fular, îmbrăcat în haine de iarnă, cu mâinile întinse și cu o bâtă pe acestea, forţând-ul  să stea în această poziție timp de aproximativ 20 de ore, lângă o sobă, fără a mânca sau a bea apă.

De asemenea, în aceeaşi perioadă infracţională, inculpata  R. N. F împreună cu suspectul  B. B. A. l-au determinat pe minor, prin amenințarea cu cuțitul, să efectueze activităţi cu caracter sexual, în prezența acestora și a surorii minorului.

Potrivit procurorilor, inculpata  R. N. F, împreună cu suspectul  B. B. A., au determinat-o pe minoră, care a acționat sub constrângerea morală a celor doi, fără vinovăție, să filmeze acte sexuale și au înlesnit filmarea acestuia, producând, deținând și stocând în acest fel material pornografic, pe care l-au distribuit ulterior și altor persoane. „Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate pe raza oraşului Şimleu Silvaniei, la locuinţele inculpatei R. N. F, au fost ridicate în vederea cercetărilor un hard-disk, trei telefoane mobile, un cuţit şi o bâtă, precum şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte folosite în activitatea infracţională”, a mai precizat DIICOT Sălaj, adăugând faptul că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj.

Articolul precedentProiect Erasmus+ dedicat elevilor cu cerințe speciale, la Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău
Articolul următorLa Bobota, Asociaţia “Inimioare fericite” face copiii fericiţi