Una dintre cele mai mari librării online din România, care a vândut, în ultimul an, peste 1,5 milioane de cărți, a creat o hartă inedită – Harta României în cărți citite.

Cinci din cei nouă autori ai celor mai vândute 10 cărți în 2018 sunt români, Irina Binder plasându-se în top cu două volume.

Străinul de lângă mine” al Irinei Binder, este cea mai vândută carte de librăria online în 2018, fiind cartea preferată în 30 dintre cele 42 județe ale țării, printre acestea numărându-se și Sălajul.

Potrivit hărții menționate, anul trecut, sălăjenii au comandat 15.615 cărți, în topul preferințelor fiind: „Insomnii” – Irina Binder, „Străinul de lângă mine” – Irina Binder și „Cele mai frumoase povești” – Ion Creangă.

București, cu 313.517 cărți, Brasov, cu 130.873 și Cluj cu 83.488 sunt județele în care s-au comandat cele mai multe cărți prin această librărie online. Cele mai vândute titluri în aceste județe au fost „Străinul de lângă mine” de Irina Binder – în București, „Orbi”, de Petronela Rotar, în Brașov și Constituția României, în Cluj.

Articolul precedentPrimăria invită zălăuanii la spectacolul “Hai să dăm mână cu mână”. Intrarea, liberă
Articolul următorDescoperire cutremurătoare în Sălaj! Un bărbat a fost găsit mort într-un pârâu