Pentru candidaţii proveniţi din alte judeţe, care doresc admiterea în unităţile de învăţământ liceal de stat din Sălaj, comisia județeană de admitere organizează un centru special de înscriere, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj – birou informatizare, etaj 3. 

Potrivit anunțului făcut de reprezentanții instituiției, programul va fi următorul: miercuri – 3 iulie 2019 – orele 9 -16, joi – 4 iulie 2019 – orele 8.30 – 16 și vineri – 5 iulie 2019 – orele 8.30 – 16.

Examenele din cadrul Evaluării Naționale 2019 s-au încheiat, urmând ca primele rezultate să fie afișate marți, 25 iunie. După ce află notele finale, elevii se pregătesc de o nouă etapă importantă: admiterea la liceu.

Calendarul admiterii la liceu 2019 – prima sesiune
– 3 iulie 2019 – validarea de către comisia de admitere a listei candidaților admiși la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini și comunicarea rezultatelor în unitatea de învățământ;
– 3 – 7 iulie 2019: completarea opțiunilor în fișele de înscriere și introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere;

– 4 – 8 iulie 2019: verificarea de către candidați și părinți a fișelor editate de calculator, corectarea greșelilor și listarea fișelor corectate din calculator;

– 8 iulie 2019 – predarea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la comisia de admitere a municipiului București.
-12 iulie 2019: repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 până la data începerii cursurilor anului școlar 2019-2020;

-15 – 18 iulie 2019: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați; –

-19, 22 și 23 iulie 2019: rezolvarea de către comisia județeană de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate.

Articolul precedentDoar trei paturi pentru arși în spitalele din Sălaj
Articolul următorDirecţia de Sănătate Publică Sălaj: pentru protejarea stării de sănătate – măsuri în perioadele caniculare