Cunoscutul consilier local Caudiu Bîrsan este un iubitor de drumeţii pe munte. Traseele montane sunt pentru el adevărate provocări. Încă din primul an de studenție a făcut o pasiune din drumețiile montane și dormitul la cort. Cunoaște fiecare lanț muntos din Carpații României, fiecare vârf și povestește cu mare plăcere de fiecare escaladare realizată. Fără nicio o îndoială, cine-l ascultă povestind despre drumurile de munte pe care le-a parcurs, n-ar spune că nu absolvit studii în domeniu. ”E o pasiune din anii studenţiei 96′ – 2000. La fiecare final de săptămână, împreună cu colegii, mergeam în drumeții pe munte. Și acum îmi aduc aminte cu mare plăcere de toate drumețiile și traseele parcurse. Cel mai greu traseu, pe care nu am să-l uit niciodată, a fost Vârful Omu, în condiții nu tocmai prielnice. Am pornit din Bușteni și ne-am întors în aceeași zi, a fost un traseu lung, a început să plouă. A fost foarte greu până am ajuns la destinație, pentru că într-o astfel de călătorie dificilă, traseu, e nevoie de hidratare. E important să te informezi în prealabil asupra traseului, să ai o hartă să urmărești marcajele, să te asiguri că ai suficienta apă… Și copiilor mei, le pun în rucsac întotdeauna câte un flacon cu apă”, spune consilierul.
A făcut drumeţii pe cele mai frumoase şi spectaculoase trasee montane: în Munții Apuseni, în Carpatii Meridionali, în Orientali. Una dintre cele mai spectaculoase zone este cea a Râmeţilor, cu cheile care poartă acelaşi nume. A făcut trasee montane în Bistriţa Năsăud – Călimani, Rodnei. Nu i-au scăpat nici traseele din Făgăraș (de neuitat a rămas o tură de iarnă pe vârful Negoiu – muntele de pe care se vede Dunărea), Parâng, Retezat, dar și Monte Bregagno în Alpii Italieni. ”Am parcurs foarte multe trasee montane. Cea mai recentă ieşire la munte a fost la finalul lunii august. Am mers cu familia, la Padiş – judeţul Bihor, unde am refăcut cel mai greu traseu din zonă Circuitul Galbenei, de la zona de campare Glăvoi, Gheţarul Focul Viu, Poina Florilor, Cheile Galbenei (porţiuni cu cabluri de oţel şi lanţuri – cel mai dificil sector al traseului) şi Avenul Borţig. A fost un traseu de 19 km, cel mai dificil din zonă. Eu l-am reparcurs, dar ai mei l-au făcut pentru prima dată. A fost obositor, mai ales pentru copii, dar foarte impresionant. Încerc să le transmit și copiilor pasiunea asta. Cred că le-ar folosi mult.”, mărturiseşte consilierul.
El spune că „pe munte e ca în viața: mai urci, mai cobori, când ajungi sus te gândești dacă poți merge mai departe, te mai odihnești, te gândești la drumul pe care ai venit, la ce urmează, cu cine te însoțești. Întotdeauna important e drumul. Și să te întorci sănătos, împreună cu cei ce te însoțesc.”
Borcanele cu dulceaţă, salvarea de la intoxicare
O amintire plăcută pentru Bîrsan, din lungul şir al călătoriilor prin munţi, a fost aceea când împreună cu trupa, în primul an de studenţie, a ajuns în Retezat, la o cabană. ”Îmi aduc aminte când la un moment dat am poposit peste noapte la o cabană în Retezat. O cabană cu sobe de teracotă, vechi, prin care ieşea fumul de ne intoxicam. Soluţia a fost dulceaţa. Borcanele cu dulceaţă de prune pe care le aveam în rucsaci. Cu dulceaţa am lipit crăpăturile sobei şi am rezolvat problema”, spune râzând consilierul.
