Administraţia locală din Românaşi a finalizat implementarea unui sistem de supraveghere video în comună. Astfel, de-a lungul drumului E81 care străbate comuna au fost amplasate camere care pot stoca imaginile timp de 30 de zile.

Investiția, în valoare de 63.000 de lei, a fost realizată din bugetul local și a fost finalizată în două luni. ”În vederea creșterii siguranței și protecției cetățenilor, dar și pentru paza bunurilor domeniului public și privat, am finalizat investiția de instalare a unui sistem de supraveghere video în comuna Românași, constând în montarea de camere video în punctele de interes precum intersecții, obiective publice, drumuri de acces, conectate la servere de stocare a informațiilor, monitor TV și alte instalații conexe”, a explicat primarul comunei Românași, Ioan Buda.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, de investiție beficiază toate cele șase sate ale comunei: Românași, Ciumărna, Chichișa, Păușa, Poarta Sălajului și Romita.

Articolul precedentSpectacol de muzică folk – „Remember Cenaclul Flacăra”
Articolul următorPartidul Realitatea prinde contur – Gușă: Vom aduce profesioniști