Seria angajărilor în instituțiile publice din municipiu, dar și din județ, continuă. Ofertele sunt numeroase, dar condițiile de participare la concurs, impuse de angajatori, în unele cazuri, sunt greu accesibile. De pildă în această perioadă, Direcția de Asistență Socială Zalău – instituție aflată în subordinea Primăriei Zalău, scoate la concurs două posturi: unul de muncitor calificat I și un post de auditor superior. Persoanele care aspiră la un post de muncitor trebuie să aibă vechime în domeniu 20 de ani, doar studii gimnaziale finalizate cu diplomă și grad profesional I. Viitorul angajat va fi muncitor la Cantina de Ajutor Social și va fi plătit din fonduri publice. Pentru postul de auditor, funcție publică, condițiile sunt mai accesibile: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 7 ani. Tot în această perioadă se organizează concursuri, pentru diferite posturi, la: Primăria Zalău, Casa Județeană de Pensii Sălaj, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Consiliul Județean Sălaj, Primăria Plopiș, Primăria Nușfalău, Primăria Crișeni, Primăria Sălățig, Primăria Meseșenii de Jos și Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa – Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj.

Articolul precedentComuna Marca a fost înscrisă în competiția ”Ro Smart în Țara lui Andrei”. Puteți vota proiectul aici
Articolul următor23 de localități din Sălaj vor Wi-Fi gratuit