73 de sancțiuni contravenționale, din care, 12 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, au fost aplicate, în cursul zilei de ieri, de polițiștii sălăjeni. Valoarea totală a acestora depășește 12.000 de lei.

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Sălaj, împreună cu polițiștii de la structurile de poliție rutieră și ordine publică, au desfășurat joi, 17 octombrie, în intervalul orar 6:00-10:00, respectiv 14:00-18:00, o acțiune la trecerile la nivel cu calea ferată pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Potrivit reprezentanților Poliției Sălaj, activitatea a avut ca scop conștientizarea de către participanții la trafic, în principal a conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea semnalizării rutiere și a obligațiilor care le revin în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru prevenirea producerii acestor evenimente. „În acest context au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, din care 12 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, iar diferența au constituit alte abateri de la normele rutiere. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la 12.655 de lei”, a precizat sursa citată.

Articolul precedentÎn ciuda controalelor şi amenzilor, munca la negru în Sălaj nu dispare!
Articolul următorLa Cehu Silvaniei, elevii pasionaţi de teatru se întrec la Concursul Naţional „Padif”