Primarul din Şimleu Silvaniei, cuscrul șefului DNA Crin Bologa, a fost condamnat luni la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Decizia magistraților de la Tribunalul Maramureș nu este definitivă, potrivit Realitatea Plus. 

Prim-edilul a fost însă achitat pentru celelalte capete de acuzare, printre care şi fals în acte, informează în exclusivitate sportulsalajan.ro.

“Condamnă pe inculpatul ŢURCAŞ SEPTIMIU CĂTĂLIN pentru săvârşirea infracţiunii de: – abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. II din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 indice 1, 86 indice 2 Cod penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 indice 4 Cod penal 1969”, se arată în minuta Tribunalului Maramureş.

Potrivit rechizitoriului este vorba de afaceri imobiliare necurate, prin care oraşul Şimleu Silvaniei a fost păgubit cu sute de mii de lei.

Septimiu Țurcaș este și prim-vicepreședinte al PNL Sălaj.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedent100% TU DECIZI! Eugen Tomac, omul care nu face nimic fără să-l întrebe pe Traian Băsescu
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 27. Starea de urgență, sezonul 2