Aproximativ 2.400 de beneficiari ai Legii privind persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, refugiați și urmași ai acestor, aflați în evidențelela Casei Județene de Pensii Sălaj, vor primi indemnizații majorate. Și asta începînd de anul viitor – 1 ianuarie 2020. Potrivit reprezentanților CJP Sălaj, în urma unor modificări, cu privire la Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice,  indemnizațiile vor fi majorate începând cu 1 ianuarie. Astfel, persoanele care au fost deportate în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, dar și cele au fost private de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, au dreptul la indemnizație lunară de 700 de lei pentru fiecare an de deportare ori de detenție. De asemenea,  persoanele  care au fost refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate, care au făcut parte din detașamentele de muncă forțată, dar și cele care au fost evacuate din locuința pe care o dețineau vor beneficia de la 1 ianuarie de o indemnizație lunară de 300 de lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forțată sau de evacuare din propria locuință. Conform sursei citate, persoanele care au supraviețuit trenului morții au dreptul la o indemnizație lunară în valoare de 700 de lei, în cuantum fix. Tot de la 1 ianuarie, soțul supraviețuitor a persoanelor persecutate politic de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, fiind deportate în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate au dreptul la o indemnizație lunară în cuantum fix de 250 de lei.

Articolul precedentZălăuani, atenție! Din această lună, modificări cu privire la autorizarea executării lucrărilor de construcții
Articolul următorSălăjeni, puneți-vă la adăpost de evenimentele tragice! Verificați instalațiile de utilizare a gazelor naturale!