Persoanele care au lucrat în condiţii grele de muncă se vor putea pensiona mai devreme. Şi asta graţie unei noi legi, nr. 221 din 27 iulie 2018, care a fost publicată în Monitorul Oficial în 2 august şi care aduce modificări și completări la Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii. Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, noua lege are două categorii de dispoziții, respectiv: dispoziții care vizează persoanele care vor solicita deschiderea drepturilor de pensii începând cu data intrării în vigoare a actului normativ în discuție, atât din punct de vedere al reducerii vârstei standard de pensionare, cât și din punct de vedere al stagiului complet de cotizare care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual şi dispoziții care vizează anumite categorii de pensionari cu drepturi în plată, care vor beneficia de recalcularea acestor drepturi prin utilizarea – la determinarea punctajului mediu anual – a unui stagiu complet de cotizare mai mic decât cel utilizat inițial. Astfel, legea are în vedere persoanele care au realizat un număr determinat de ani în condițiile fostei grupe I-a de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001 și în condiții speciale de muncă, pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 1 până la 12 ani, în funcție de numărul de ani de stagiu de cotizare realizați în aceste condiții, sub rezerva realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de legea nr. 263/2010. Noua lege mai prevede facilictăţi pentru anumite categorii socio-profesionale care sunt încadrate în condiții speciale de muncă. Acestea beneficiază de o reducere mai mare de 12 ani a vârstei standard de pensionare, precum și de un cuantum majorat al pensiei prin utilizarea – la determinarea punctajului mediu anual – a unui stagiu complet de cotizare mai mic decât cel general; sub rezerva realizării unui anumit număr de ani lucrați în aceste locuri de muncă;
De asemenea, legea mai vizează şi pensionarii care au beneficiat de majorarea prevăzută la art.169`1 și care – până la data de 31 decembrie 2015 – au avut drepturi stabilite sau recalculate prin utilizarea unui stagiu de cotizare mai mic decât cel general, datorită unor reglementări cu caracter special sau a dispozițiilor unor hotărâri judecătorești, dar şi pensionarii cu drepturi deschise între data de 1 ianuarie 2011 și data intrării în vigoare a prezentei legi și care au desfășurat un număr determinat de ani în condițiile speciale prevăzute la art. 30 alin.1, lit. d). e) și f) din Legea nr.263/2010. ”În ceea ce privește recalcularea pensiilor cuvenite sau aflate în plată la data de 1 august 2018, procedura instituită prin Legea nr.221/2018 prevede că: recalcularea se realizează DIN OFICIU, nefiind necesară formularea și înregistrarea unor cereri; recalcularea se va realiza în perioada 01 octombrie 2018 – 30 septembrie 2019; drepturile recalculate se cuvin și se acordă de la data de 01.10.2018, indiferent de data emiterii/comunicării deciziei de recalculare”, se arată în informarea emisă de CJP Sălaj. Recalcularea drepturilor aflate în plată, Legea nr.221/2018 nu se referă la persoanele care: și-au deschis drepturile de pensie anterior datei de 1 ianuarie 2011, dar au beneficiat de majorarea punctajului mediu anual în conformitate cu prevederile OUG nr.100/2008, ale OUG nr. 209/2008, ale Legii nr. 218/2009 și ale art. 169 din Legea nr.263/2010; și-au deschis drepturile de pensie după data de 1.01.2011, dar au făcut obiectul Legii nr.155/2016 (minerii din subteran, personalul din zonele I și II de radiații); și-au deschis drepturile de pensie după data de 01.01.2011 dar au realizat activități încadrate în condiții speciale, altele decât cele prevăzute la art.30, alin.1, lit. d), e) și f).

Sursa foto: www.libertatea.ro

 

 

Articolul precedentDoi minori din Derşida, suspectaţi de furtul şi incendierea unui autoturism
Articolul următorCristian Pomohaci și trupa Hara, invitaţi la ”Ziua Comunei Hida”