Biblioteca Centrului Cultural din satul Bocşa va găzdui duminică, 22 iulie, începând cu ora 13,30, lansarea cărţii „Bocșa – satul meu între document și poveste”, semnată Elena Ciobanca Opriş.

Volum a apărut în Colecția „Monografii” a Editurii Caiete Silvane, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. “O carte despre Bocşa nu putea fi scrisă mai bine de altcineva decât de un fiu al satului, care a fost şi dascăl în satul său natal. Autoarea o consideră ca o datorie morală faţă de satul în care a crescut şi faţă de înaintaşii săi. Este o reîntoarcere în timp, la fel ca a lui Marcel Proust, în celebra sa carte «În căutarea timpului pierdut», cu amintiri de neuitat, dar şi un îndemn pentru generaţiile viitoare”, susţine istoricul sălăjean Marin Pop.

Articolul precedentÎn tabără, la mănăstire. Copiii şi tinerii sunt iniţiaţi în arta iconografică
Articolul următorProblemele vârstnicilor, dezbătute la Prefectura Sălaj