Centrul de transfuzie sanguină Sălaj, în colaborare cu administrația locală din Marca, organizează acţiunea: ,,N-AVEM SÂNGE?! DONEAZĂ ȘI TU!”
Acţiunea se va desfăşura marți, 22 ianuarie 2019, între orele 09:00 – 14:00, la dispensarul medical din Marca, potrivit anunțului făcut de primarul comunei sălăjene, Ioan Șumălan.

Donatorii beneficiază de următoarele facilităţi: 7 bonuri de masă în valoare de aproximativ 65 lei; un set de analize gratuite; posibilitatea efectuării ulterioare şi a altor analize medicale gratuite (hemoleucograma, glicemie, transaminze); o zi liberă pentru angajaţii cu carte de muncă, precum și adeverinţă pentru obţinerea unei reduceri de 50 la sută pentru transportul în comun, pe o perioada de 30 de zile.

Pentru a putea dona sânge, doritorii trebuie să se asigure că: au asupra lor un act de identitate în original; sunt odihniţi, hrăniţi şi bine hidrataţi (să mănânce şi să bea înainte de donare 500-700ml apă sau ceai ) nu au consumat alcool sau dulciuri concentrate; nu au consumat medicamente; au vârsta cuprinsă între 18-60 ani; au o greutate corporală minimă de 50 kg; nu au suferit de afecţiuni: cardiovasculare, ale sistemului nervos central, digestive, hematologice, endocrine, respiratorii, dermatologice.

Nu pot dona sânge persoanele care: au suferit o intervenţie chirurgicală în ultimele 6 luni, sunt sub tratament cu medicamente sau suferă de boli infecţioase; femeile însărcinate şi cele care alăptează.

Articolul precedentAccident la ieșire din Bobota. Autoturism, răsturnat în afara părții carosabile
Articolul următorAlte trei cazuri de rujeolă, confirmate în Sălaj