Echipajul Cercului de Informatică de la Palatul Copiilor Zalău, coordonat de profesoara Monica Bolba, a obținut locul I și Cupa la Concursul Internațional – Interdisciplinar ” Cupa Crisius „. Aflat la ediția 40, concursul a avut loc luna trecută, în localitatea Chișineu-Cris, județul Arad. Elevii care au format echipajul și care au demonstrat că sunt bine pregătiți și motivați au fost: Roland Petrean – locul I, Andrei Ciortea – locul I, Tudor Lupșe – locul I și Robert Turos – locul III. ‘’Cu siguranță, pasiunea pentru Informatică le va aduce mult succes și pe viitor’’, au precizat reprezentanții Palatului Copiilor Zalău.