Efortul celor mai buni dintre alergători de la ”semimaratonul Zalău”, desfăşurat sâmbătă – 29 septembrie în municipiu, a fost răsplătit cu premii în valoare de 20.000 de lei. Evenimentul sportiv a adunat pasionații de sport în aer liber cu vârste între 4 și 81 de ani care au alergat … făcând astfel mişcare pentru sănătate. Pentru semimaraton, Primăria Zalău a alocat suma precizată, pentru premierea sportivilor şi pentru cheltuielile de arbitraj. Astfel, toți concurenții care au trecut linia de sosire au primit câte o medalie. Comparativ cu anul trecut, au fost mai mulți participanți, ceea ce dovedește că această acțiune de educație sportivă crește gradul de conștientizare a publicului larg asupra beneficiilor fizice și psihice ale sportului.
“Semimaraton Zalău” a fost organizat de Asociaţia Club Sportiv ”Runners Club” Cluj în parteneriat cu Primăria Zalău şi TenarisSilcotub. Competiţia a cuprinde următoarele probe: semimaraton – 21 de km, cros – 7km, ştafeta semimaraton (3×7), cros – 3km şi cursa copiilor. Potrivit organizatorului, concursul, care pune Zalăul pe harta competiţiilor de alergare de prestigiu din România încurajează pe plan local mişcarea pentru sănătate. În anul 2017 a avut loc prima ediţie care s-a adresat atât alergătorilor profesionişti, cât şi amatorilor, oferind curse şi distanţe pentru gusturi variate: 21 km, 7 km şi cursa copiilor. Până în 2017 la Zalău s-au organizat concursuri, fie pentru elitele sportive, fie pentru comunitatea locală cu scopuri bine definite: de a stimula performanţa sportivă, respectiv de a încuraja un stil de viaţă sănătos. Avantajul ”Semimaraton Zalău” de sâmbătă – 29 septembrie, este că a reunit elitele sportive şi comunitatea locală de alergători începători.

Articolul precedentPompierii non-stop la datorie: 64 de intervenţii în şapte zile
Articolul următorProgram cu publicul la Direcția Publică Comunitară pentru Evidența Persoanelor în zilele de 6 și 7 octombrie 2018