Paula Cristina Rad, din satul Preoteasa, a fost premiată de edilul comunei Valcău de Jos, Ioan Roșan. Adolescenta este unul din cei șase absolvenți de gimnaziu, din Sălaj, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională.

”Sunt onorat ca în calitate de primar al comunei Valcău de Jos să ofer o diplomă de excelență și un buchet de flori elevei Rad Paula Cristina, din satul Preoteasa, care a obținut 10 pe linie la Evaluarea Națională ediția 2020. Totodată, transmit aprecierile mele celor două cadre didactice Claudia Blaga și Maria Popiț, care au contribuit la obținerea acestor rezultate excepționale. Nu în ultimul rând, doresc să felicit familia Rad, care au dovedit că sunt părinți responsabili și au sprijinit-o necondiționat, atât financiar, cât și moral”, a precizat primarul.

Potrivit acestuia în următoarea perioadă, într-un cadru festiv, Primăria Valcău de Jos va acorda premii în bani, atât elevei Paula Rad, cât și celorlalți elevi din comună care au obținut rezultate deosebite la diferite concursuri și competiții școlare.

Astfel, potrivit unui proiect de hotărâre, aprobat de Consiliul Local Valcău de Jos, elevii din comună care obțin rezultate excepționale la învățătură pe parcursul unui an școlar vor beneficia de premii în bani. Sumele acordate vor fi cuprinse între 300 și 1.500 de lei. ”Scopul acestor premii acordate în bani sunt pentru a motiva elevii să muncească mai mult pentru a obține rezultate la învățătură”, a precizat primarul comunei Valcău de Jos.

Articolul precedentTânară din Ileanda, mușcată de șarpe, transportată cu elicopterul SMURD la Cluj
Articolul următorCe ascunde sub preș Victor Ponta când cere majorarea pensiilor cu 40%