Daniel Buda, europarlamentarul originar din Sălaj,  membru al Comisiei pentru Agricultură din cadrul Parlamentului European, atrage din nou atenţia autorităților naționale că ştiu să facă lucrurile doar pe jumătate, nicidecum în întregime. 

În România lucrurilor făcute  pe jumătate, se numără şi programul Ministerului Agriculturii prin care s-a dorit încurajarea producătorilor de roșii, cărora li s-a subvenționat cultura. Potrivit europarlamentarului,  nu au mai fost gândite și următoarele etape, astfel încât roșiile să ajungă pe masa consumatorului. Prin urmare  fermierii sunt nevoiţi să îşi arunce producția în lipsa piețelor de desfacere.

”Roşiile româneşti, dulci şi aromate, ajung hrană pentru animale. Este situaţia disperată în care au ajuns cei mai mulți dintre agricultori care au muncit luni de zile, au investit banii lor şi ai statului, iar acum se văd obligaţi să-şi arunce producţia. Marea parte a producţiei de roşii a fermierilor şi, odată cu ea, miile de euro investite în solarii ajung să fie aruncate pe câmpuri. Deşi legumele arată impecabil, nu are cine să le cumpere. În timp ce la oraş, românii cumpără roşii fără gust aduse din Turcia sau Polonia, cele autohtone ajung să fie necomercializate. Disperaţi să vândă, agricultorii au lăsat preţul atât de mult, încât au ajuns să le dea aproape pe nimic, adică și cu 20 de bani pe kilogram”, spune europarlamentarul PPE/PNL, Daniel Buda pe pagina sa de Facebook.

Aproximativ 1.200 de fermieri au fost încurajaţi să investească în producţia de roşii, prin subvenţiile de 3.000 de euro oferite de Ministerul Agriculturii. Autorităţile nu au luat însă în calcul şi faptul că oamenii nu au o piaţă de desfacere suficient de mare. Conform spuselor sale, înainte ca autoritățile să lanseze astfel de măsuri, ar trebui în primul rând să se asigure că fermierii nu muncesc în zadar, iar marfa lor să fie răsplătită și nu aruncată la gunoi. ”Am solicitat Comisiei Europene, în baza procedurilor parlamentare de care dispun, să îmi comunice eventualele soluții de susținere a producătorilor români și de asigurare a consumului de produse de pe piața autohtonă. Vă voi reda răspunsul de îndată ce îl voi primi”, ne asigură europarlamentarul liberal.

Între timp, producătorii  rămân cu roșiile  în solarii, pentru că nu s-a gândit din timp și un sistem de distribuire pentru eficientizarea programului de subvenționare.

sursa foto: www.adevărul.ro

Articolul precedentLa Centrul de Cultură, recital de flaut şi pian
Articolul următorRezultate BAC 2018 SĂLAJ – Procedura de afişare a notelor: tabele, medii, contestaţii