
Ghinion pentru un elev de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Pericei. Absolventul a fost eliminat din sala de examen, după ce i-a sunat telefonul mobil în timpul probei scrise la Limba și literatura maternă, ce s-a desfășurat azi.
„Conform Metodologiei tentativa de fraudă este sancţionată cu acordarea notei 1 (unu) la proba respectivă şi cu eliminarea din sala de examen”, reamintesc reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.
Azi s-a desfășurat ultima probă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv proba scrisă la Limba şi literatura maternă. În judeţul Sălaj, s-au înscris la această probă 380 elevi, din care: 358 prezenţi şi 22 absenţi.
Potrivit Calendarului stabilit de Ministerul Educației Naționale, primele rezultate, înainte de contestaţii, vor fi afişate în ziua de 25 iunie 2019, până la ora 12. Eventualele contestaţii vor fi depuse, în aceeaşi zi, între orele 14 şi 20, urmând ca rezultatele finale să devină publice, pe data de 29 iunie 2019.