Primele rezultate ale examenului de Evaluare Națională vor fi afișate astăzi, până la ora 14:00, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației și Cercetării.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Peste 2.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au înscris în județul Sălaj pentru susținerea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale (sesiunea 2-27 iunie 2020), după cum au anunțat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 6. Bule de suport
Articolul următorEmoții uriașe pentru absolvenții clasei a XII-a. Prima zi din Bacalaraureat 2020