Polițiștii de imigrări din Sălaj au depistat ieri o femeie din Republica Moldova care desfăşura activităţi lucrative, fără forme legale, la o societate comercială din municipiul Zalău. Aceasta a fost sancționată cu amendă în valoare de 600 de lei și are obligația de a părăsi țara noastră în termen de 3 zile. 

 

La data de 27 octombrie, polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Sălaj au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activității întreprinse, polițiștii au depistat o femeie de 36 de ani, din Republica Moldova, care desfășura activități lucrative fără forme legale la o societate comercială din municipiul Zalău.

Din verificări a reieșit că aceasta a intrat legal în România, în baza acordului de desființare a regimului de viză pentru cetățenii moldoveni, însă avea și drept de ședere pe teritoriul altui stat membru.

Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 600 de lei şi i s-a solicitat, în scris, să părăsească țara noastră în termen de 3 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 De asemenea, la finalizarea verificărilor, față de reprezentanții firmei, se vor dispune măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

 

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii și muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

 

 

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentFiecare român ar putea avea un cont bancar gratuit, fără comisioane
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET