Pompierii millitari din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj au fost solicitați sâmbătă seara – 3 februarie pentru a stinge un incendiu la un autoturism. Incidentul a avut loc pe strada Torentului din municipiu, la ora 20.40, iar la fața locului, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi cu o ambulanţă SMURD. Din fericire, nu au existat victime, însă autoturismul a fost parțial distrus de foc. Pompierii urmează să stabilească cauzele care au dus la declanșarea incendiului.

Articolul precedentNumărul construcțiilor în creștere. Șimleu Silvaniei și Crișeni, în top
Articolul următorTrupul neînsuflețit al unui copil, găsit în lacul Vîrșolț. Ar putea fi vorba de minorul dispărut în urmă cu două luni