Primăria Municipiului Zalău a obținut finanțare din fonduri europene pentru implementarea etapei a II-a a proiectului privind modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din oraș.

Investiția este finanțată prin Programul Operațional Regional axa 3.1C – iluminat public.

Acest proiect, în valoare de 11.268.824,54 lei, cuprinde investiții pe 76 de străzi, din care pe 66 se vor înlocui corpurile de iluminat, iar pe 10 vor fi demolați stâlpii existenți, vor fi instalați stâlpi noi, cu corpuri de iluminat echipate cu telegestiune și vor fi mutate în subteran rețelele aeriene.

Cele 10 străzi pe care vor fi înlocuiți stâlpii și rețeaua sunt: General Dragalina, 9 Mai, Ioan Nechita, B.P.Hașdeu, Ciocârliei, Dumbrava, Dumbrăvița, Torentului, Aleea Mesteacănului și Bulevardul Mihai Viteazul, de la Pensiunea Ramona până în zona pasarelei de la gară. În primele 3 luni, executantul Neon Lighting SRL va elabora proiectul tehnic, iar în următoarele 12 luni va implementa proiectul.

În momentul de față, cu fonduri europene, în municipiu se află în implementare etapa I a proiectului de modernizare și extindere a sistemului de iluminat public.

La acest obiectiv de investiții lucrările sunt executate în proporție de 85 la sută, urmând ca la finalul proiectului – 12 străzi să beneficieze de rețea subterană de iluminat, cu corpuri de iluminat echipate cu telegestiune; pe o stradă să fie extins sistemul de iluminat, iar pe alte 9 străzi să fie înlocuite corpurile de iluminat și echipate cu telegestiune.

De asemenea, va fi amenajat un centru de monitorizare a sistemului de iluminat public, iar 32 de treceri de pietoni vor beneficia de iluminat îmbunătățit.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentCulisele statului paralel | TEZAURUL României, un secol de negocieri fără rezultat cu Moscova
Articolul următorSute de amenzi aplicate de poliţiştii sălăjeni în cursul lunii august