Un bărbat a pătruns în incinta farmaciei situată în apropierea Spitalului Județean de Urgență Zalău, a profitat de neatenția farmacistei și a furat urna cu donații. Totul s-a întâmplat în această seară, în jurul orei 19. 

Poliția a fost sesizată, prin apel la 112, în jurul orei 19,30, potrivit informațiilor primite de la reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. „O persoană necunoscută a intrat în farmacie și, profitând de neatenția farmacistei, a sustras urna pentru donații, în care se aflau aproximativ 1.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Maria Cristea.

În prezent, polițiștii fac cercetări pentru identificarea și prinderea făptașului.

Articolul precedent“Premii şi Câştiguri” – una dintre cele mai folosite metode de escroci
Articolul următorSe modernizează drumul DN1 F ­- Fodora – DN1 C. Valoarea investiţiei: peste 4,1 milioane lei pentru o porţiune de 800 de metri