Ieri, 2 august,ora 06:35, pe Drumul Naţional 1C, în afara localităţii Bârsău Mare, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea gravă a unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că un autoturism, condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Valea Chioarului, judeţul Maramureş, a intrat în coliziune frontal-laterală cu un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 47 de ani, din judeţul Bihor.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea gravă a tânărului de 27 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul ansamblului de vehicule nu a consumat băuturi alcoolice, iar tânărului rănit i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, urmând ca alcoolemia să fie stabilită în urma analizei.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii, cu exactiate, a condițiilorși modului de producere a evenimentului.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedent233 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Articolul următorSenatorii, chemați de urgență din vacanță, pentru o sesiune extraordinară