Căsătoriile, dar și divorțurile, sunt în creștere în județul Sălaj. Cel puțin asta indică un raport emis de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Sălaj cu privire la ”pincipalii indicatori economico-sociali al județului, în luna noiembrie 2018 și în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2018”. Conform surse citate, în primele 11 luni ale anului trecut, în judeţ au fost înregistrate 1.368 de căsătorii, în creştere cu 2,2 la sută faţă de aceeaşi perioada a anului 2107. De asemenea, în luna noiembrie 2018, al nivel de judeţ au fost înregistrate 65 de căsătorii, în scădere cu 48,4 la sută faţă de luna octombrie 2018 şi în creştere cu 8,3 la sută faţă de luna noiembrie 2017. Rata nupţialităţii, în luna noiembrie 2018, a fost de 3,2 căsătorii la 1.000 de locuitori (6,2 la 1.000 de locuitori în luna octombrie şi 2,9 la 1.000 de locuitori în luna noiembrie 2007), iar în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2018 a fost de 6,1 la 1.000 de locuitori, faţă de 5,9 la 1.000 de locuitori înregistrată în perioada corespunzătoare din anul precedent. Potrivit DJS Sălaj, divorţurile înregistrate în luna noiembrie 2018 au fost în număr de 28, în scădere cu 17,7 la sută comparativ cu luna anterioară şi în creştere cu 21,7 la sută comparativ cu luna noiembrie 2017. În primele 11 luni ale anului 2018, în Sălaj s-au înregistrat 318 divorţuri, în creştere cu 7,4 la sută faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent.
Rata de divorțialitate, în luna noiembrie 2018, a fost de 1,37 divorțuri la 1.000 locuitori (1,66‰ în luna  octombrie 2018  şi 1,12‰ în luna noiembrie 2017), iar în perioada ianuarie – noiembrie 2018 a fost de 1,41 la 1.000 de locuitori faţă de 1,31 la 1.000 de locuitori, înregistrată în perioada corespunzătoare din anul precedent.

Sursa foto: www.ziuaconstanta.ro

Articolul precedentPompierii, chemați să stingă un incendiu izbucnit la fosta fabrică Armătura
Articolul următorSălajul, printre judeţele cu deficit de medici de familie. Opt comune, fără medici