Magistrații Judecătoriei Zalău au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de către procurori cu Maria Ciobanca, soţia administratorului clinicii medicale SalvoSan, medicul sălăjean Petru Ciobanca, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare. Sentința a fost pronunțată la finalul săptămânii trecute, însă nu este una definitivă, aceasta poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare.

Maria Ciobanca a primit o condamnare de 1 an şi 10 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru 2 ani şi jumătate. Trebuie să se prezinte pe durata termenului de supraveghere la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă şi comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Totodată, aceasta a fost obligată să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate şi să presteze 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Zalău sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj. Nerespectarea tututor acestor dispoziţii pot atrage revocarea suspendării executării pedepsei cu supraveghere.

Reamintim că, potrivit anchetatorilor, Maria Ciobanca, în perioada 2013-2015, în calitate de administrator al Salvosan Ciobanca, a înşelat Casa de Asigurari de Sănătate Sălaj, cu 72.000 de lei, reprezentând decontări nereale pentru 74 de pacienţi. În plus, procurorii au reținut în sarcina sa și infracţiunea de delapidare.

Articolul precedentA scăzut numărul şomerilor în judeţul Sălaj
Articolul următorZalău: O fetiță în vârstă de 12 ani a murit după ce a căzut dintr-un microbuz